Digitalizarea procesului de implementare a Sistemului de Control Intern Managerial prin portalul Harrison App

01.03.2024

Pe parcursul anului 2023, angajamentul nostru față de implementarea cu succes a sistemului de control intern managerial în instituțiile publice din România a luat forma unui efort semnificativ susținut în vederea consolidării de cunoștințe și bune practici prin organizarea unei serii de cinci webinare cu acces gratuit pentru angajații din sectorul public.

Programul seriei de webinare dedicate Sistemului de Control Intern Managerial s-a desfășurat în perioada martie – noiembrie și a parcurs întreg procesul de implementare SCIM, de la definirea comisiei și până la raportare:

Scopul nostru a fost să oferim participanților instrumente și informații esențiale pentru optimizarea performanței organizaționale în vederea implementării cu succes a sistemului de control intern managerial.

Fiecare webinar a inclus sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri. Acest lucru le-a permis participanților să interacționeze direct cu experți în domeniu, să adreseze întrebări și să solicite clarificări cu privire la subiectele discutate în timpul sesiunilor sau la situațiile specifice din cadrul entităților publice din care fac parte.

Reacția pozitivă și nivelul ridicat de implicare a participanților ne-au motivate să răsplătim participarea lor prin accesul la prețuri speciale, dar și promoții exclusive de care aceștia au putut beneficia în timpul webinarelor.

Succesul acestei serii de webinare s-a măsurat atât în termeni numerici - am avut în medie peste 400 de participanți per webinar, dintre care peste 45% au parcurs toate cele cinci sesiuni, cât și în feedback-ul primit de la participanți de-a lungul anului.

Pentru 93% dintre respondenții sondajului nostru, informațiile au fost clare și la subiect.

În ceea ce privește utilitatea webinarelor, Managementul Riscurilor a prezentat cel mai mare interes.

Reacția pozitivă și angajamentul activ al participanților constituie o sursă constantă de inspirație pentru noi, motivându-ne să lansăm în continuare inițiative similare .

„Participarea la webinarele organizate de dvs. ne-au fost de un real folos pentru actualizarea și consolidarea informațiilor privind SCIM, mai ales că a fost singura modalitate posibilă de a participa la cursuri de pregătire profesională, din cauza insuficienței fondurilor bugetare cu această destinație alocate instituției noastre. Echipa lectorilor ne-a captat atenția prin profesionalism, competenţă, prezentare impecabilă. Ar fi de real folos să mai avem ocazia participării la cursuri de formare profesională cu echipa dvs. - manager economic la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.”

„Mulțumim pentru cursurile oferite, mulțumim dnei Ștefania Popa pentru starea de bine ce pornește de la dumneaei către cursant, cât și pentru informațiile transmise, mulțumim și celor care s-au ocupat cu desfășurarea în bune condiții a celor 5 module. Așteptăm noi cursuri!”

„Am reușit să înțeleg ce înseamnă și cum trebuie îmbinată eficiența și eficacitatea, cât de importantă este planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate.”

În 2024, am planificat o noua serie de webinare dedicate instituțiilor publice cu un prim eveniment concentrat pe stabilirea obiectivelor și organizarea eficientă, unde accentul a fost pus pe Standardul 5 al Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM). Am explorat tehnici de bază pentru stabilirea obiectivelor, metode simple și practice de planificare și monitorizare, precum și modele de instrumente de lucru. Odată cu acest prim webinar am lansat și cel mai nou modul Harrison App, dedicat planificării și urmăririi obiectivelor generale și specifice ale entităților publice, cu scopul eficientizării modului de lucru, atât la nivel de departamente, cât și la nivel instituțional.

Bonus pentru participanții la webinarul din 20 februarie, pe data de 1 martie am selectat prin intermediul platformei Random.org trei instituții, care vor putea testa gratuit, timp de 3 luni, noul modul de obiective din Harrison App. Puteți urmări extragerea mai jos.

De asemenea, vă invităm pe 12 martie, de la ora 11:00 la o prezentare demo a funcționalităților Modulului Obiective. Tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți accesând link-ul de mai jos. Privind înainte, rămânem fermi în angajamentul nostru de a dezvolta și livra proiecte care să susțină progresul instituțiilor publice, asigurând o evoluție esențială în optimizarea performanței organizaționale.

 


Harrison App este o platformă de management organizațional structurată pe patru module, o soluție completă de digitalizare a sistemului administrativ organizațional din România.

În timp ce modulul administrativ S.C.I.M. asigură suportul necesar în dezvoltarea procedurilor specifice activităților relevante din instituție și oferă siguranța că entitatea publică este în permanență pregătită pentru un eventual control, modulul didactic C.E.A.C. ajută la organizarea documentației și a procedurilor operaționale specifice evaluării și asigurării calității în învățământ.

Modulul S.N.A. oferă consultanță online și descărcarea rapidă a tuturor documentelor necesare pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție la nivel de instituție.

Modulul Obiective este de ajutor în planificarea activităților și coordonarea taskurilor între departamente, cu scopul atingerii obiectivelor generale și specifice ale instituției în mod eficient.

Solicită o prezentare demo pentru a înțelege funcționalitățile platformei.