WEBINAR ! Solutii optime in procesul de implementare si dezvoltare a S.C.I.M.

30.09.2021 - 01.10.2021 (2 zile)

Înscrie-te

Înscrie-te la cursul Soluții optime în procesul de implementare și dezvoltare a SCIM și vei putea să îmbini într-un mod eficient cunoștințele teoretice cu elementele practice. Totodată, vei avea prilejul de a dezvolta metode de lucru proprii sub îndrumarea unui specialist.

Implementarea sistemului de control intern managerial, SCIM, este o măsură necesară și obligatorie pentru orice instituție publică care își administrează atât fondurile publice alocate, cât și patrimoniul public aflat în gestiune proprie.

Legislația în vigoare prevede ca sistemul de control să fie dezvoltat și actualizat în permanență, păstrându-și caracteristica de bază: aplicabilitatea. Acest lucru presupune și nevoia continuă de formare profesională a celor care activează în domeniu. 

 

CUI SE ADRESEAZĂ ACEST CURS?

Persoanelor care își desfășoară activitatea în Autorități Contractante (autorități și instituții publice centrale sau locale, organisme de drept public, etc.), fie că sunt la început de drum sau au deja experiență în domeniu.

 

CE BENEFICII VEI OBȚINE ÎN URMA CURSULUI?

  • Vei cunoaște în profunzime legislația specifică.
  • Vei putea să identifici soluții practice pentru activitatea ta profesională.
  • Vei știi să implementezi și să dezvolți SCIM.

 

AGENDA CURSULUI

  • OUG 119/1999 privind Controlul intern și controlul financiar preventiv;
  • OSGG 600/2018 - privind aprobarea Codului controlului intern managerial;
  • Controlul intern managerial;
  • Politici, proceduri, proces de implementare; Managementul Riscului;
  • Responsabilități și atribuții în cadrul procesului de implementare;
  • Proiectarea măsurilor pentru dezvoltarea continuă a procesului de implementare a SCIM;
  • Autoevaluarea implementării SCIM și analiza situației actuale;
  • Raportarea procesului de implementare.

 

 

DURATA CURSULUI:  12 ore

COST: 832 lei +TVA

Taxa de participare include materialele de curs și diploma de participare.

 

CE SPUN CURSANȚII?

Roxana N.: “Cursul acesta a fost o ocazie de a-mi reîmprospăta cunoștințele pe care le aveam deja, dar mai ales de a interacționa cu colegi din alte orașe și de a împărtăși fiecare câte puțin din experiențele profesionale. Recomand

Curs: WEBINAR ! Solutii optime in procesul de implementare si dezvoltare a S.C.I.M.

Perioada: 30.09.2021 - 01.10.2021

Locație: Online - Transmisie Live din Studioul Harrison - ONLINE

Acreditare: Harrison

Preț: 832,00 RON, la care se adauga TVA

Lector - Ștefania Popa

In calitate de Specialist în implementarea Sistemului de Control Intern Managerial

(SCIM) și aplicarea normelor GDPR în instituțiile publice din România, consiliază în prezent peste 900 de entităti publice în vederea optimizării sistemelor de management.

Experiența dobândită în elaborarea și actualizarea procedurilor de sistem și operaționale, precum și adaptarea acestora la noile reguli privind protecția datelor, stă la baza răspunsurilor prompte și adaptate specificului fiecărei instituții participante la cursurile sale.

Completați formularul de mai jos și veți fi contactat in cel mai scurt timp

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
+
Adaugă participant
+
Adaugă participant
-
Elimină participant
Total
832 RON
Prețul nu include TVA

Întrebări frecvente

Diplomele acreditate ANC sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale precum si de catre Ministerul Educatiei Nationale. Ca urmare a absolvirii unui curs acreditat ANC, certificatul eliberat poate fi:
Certificat de calificare profesionala pentru programele de calificare sau recalificare.
Certificat de absolvire pentru programele de initiere, perfectionare, specializare, precum si la absolvirea fiecarui modul, in cazul programelor de formare profesionala structurate pe module.

Diplomele Harrison Consulting & Management se numesc certificate de participare si sunt eliberate cursantilor care participa la aceste programe de formare sub semnatura si stampila proprie a societatii. In cazul functionarilor publici, aceste certificate sunt eliberate in temeiul art. 5 lit. a din HG nr. 1066/2008.
Da, toate programele de formare profesionala se pot achizitiona din catalogul electronic (S.E.A.P).
In functie de numarul participantilor din cadrul aceleiasi institutii si a locurilor disponibilie, ofertele financiare vor fi personalizate.
Pentru anularea participarii si/sau stornarea facturii si a sumei achitate, este necesara transmiterea unei notificari scrise pe adresele [email protected] sau [email protected] cu minim 7 zile inainte de data de inceput a cursului.

In cazul anularii unei rezervari de cazare, notificarea se va transmite cu minim 20 de zile inainte.
Completezi formularul de inscriere de mai sus sau descarci si completezi formularul in format PDF de aici si il transmiti la adresa [email protected]. Formularul tine loc de contract. In baza acestuia se va emite factura fiscala.
Plata se va efectua pe baza facturii fiscale prin transfer bancar in cazul operatorilor economici sau prin Trezorerie in cazul autoritatilor contractante.
Factura va fi stornata si se va returna suma incasata.
Vei fi contactat in timp util si informat cu privire la noua data stabilita pentru derularea unui curs similar.
Taxa de curs asigura toate materialele necesare: suport de curs ( in format tiparit si electronic) , agenda, pix, certificat de participare sau certificat de absolvire in functie de cursul optat.