Cursul de adresează persoanelor care își desfășoară activitatea în Autorități Contractante (autorități și instituții publice centrale sau locale, organisme de drept public, etc.), persoanelor care își desfășoară activitatea în entități juridice fără calitatea de autoritate contractantă sau operatori economici, precum și persoanelor fizice, care doresc să se inițieze sau să se perfecționeze în domeniul achizițiilor publice.
Cursul te va ajuta să cunoști și/sau să aprofundezi noțiunile specifice achizițiilor publice, astfel încât să îți dezvolți capacitățile necesare pentru a gestiona activitățile specifice pe care le vei desfășura în fiecare etapă a achiziției publice pe care o vei iniția, având posibilitatea de a aplica toate conceptele învățate în cadrul unor sarcini concrete.Participând la acest program de specializare, autorizat ANC, vei obține un certificat profesional recunoscut de Ministerul Muncii și Ministerul Educației - diploma de Expert Achiziții Publice.
După cele curs, vei putea să:
- Analizezi legislația specifică aplicabilă aplicabilă în materia achizițiilor publice;
- Acorzi consultanță de specialitate;
- Planifici, pregătești și administrezi achiziţii publice;
- Derulezi proceduri de atribuire;
- Finalizezi proceduri de atribuire.
Agenda de curs va cuprinde:
- Cadrul legislativ național în materia achizițiilor publice; Legislație primară (Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, O.U.G. nr. 98/2017 privind funcţia de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, etc.), secundară (H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, etc.); terțiară (Ordine, Instrucțiuni ale Președintelui A.N.A.P., etc.);
- Principiile și planificarea achiziţiilor publice, întocmirea PAAP-ului;
- Reguli generale de participare şi desfăşurare a procedurilor de atribuire;
- Documentația de atribuire; Dezvoltarea abilităţilor de întocmire a documentaţiilor de atribuire;
- Stabilirea criteriile de calificare şi selecţie, documentele care urmează să fie prezentate de ofertant/candidat pentru îndeplinirea criteriilor respective;
- Stabilirea criteriilor de atribuire pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic;
- Stabilirea garanţiei de participare şi a garanției de bună execuţie; Cerinţe referitoare la modul de prezentare şi de depunere a ofertei, precum şi perioada de valabilitate a acesteia;
- Realizarea achiziției publice; Alegerea modalităților și a procedurilor de atribuire; Reguli de transparență; Derularea procedurilor de atribuire; Oferta și documentele însoțitoare; Noţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a ofertei; Propunerea tehnică; Propunerea financiară;
- Evaluarea ofertelor; Comisia de evaluare şi modul de lucru al acesteia; Finalizarea procedurii de atribuire; Cazuri de anulare a procedurii de atribuire; Dosarul achiziţiei şi raportul procedurii de atribuire;
- Executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; Modificarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; Cazuri specifice de încetare a contractului de achiziţie publică; Contravenții și sancțiuni; Prezentarea modalităţilor de soluţionare a contestaţiilor (Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor).
Orele de curs vor integra sesiuni de întrebări și răspunsuri, facilitând astfel rezolvarea practică a spețelor participanților.
Descarcă prezentarea pentru mai multe detalii despre beneficiile reale și structura cursului iar pentru înscriere completează și trimite-ne formularul standard.
Curs: Expert Achiziții Publice (ANC) în Suceava
Perioada: 04.05.2020 - 08.05.2020
Locație: SUCEAVA
Acreditare: ANC
Preț: 1100,00 RON, serviciu scutit de TVA
Lector - Ioana Ghiță
Cei 9 ani de activitate petrecuți atât în cadrul autorităților contractante, cât și al operatorilor economici, i-au oferit perspectiva ambelor tabere și constituie un atuu al structurii cursurilor susținute, putând astfel intermedia facil comunicarea și schimbul de experiență dintre cursanți.
Suplimentar formării a mai bine de 1500 de cursanți, este Expert Achiziții Publice și S.E.A.P. și consiliază zilnic autorități contractante și operatori economici în procese complexe de planificare, evaluare și gestionare a achizițiilor.
Coordonator - Diana Duțu
Diana te poate ajuta cu toate informatiile suplimentare de care ai nevoie in cel mai scurt timp. Menține constant legătura cu clienții nostri și după terminarea cursurilor, informează lectorul despre nevoile fiecarui cursant și asigură tot suportul necesar în desfășurarea cursului. Dacă ai întrebări legate de programul cursului, suportul de curs sau facturi, este persoana potrivită să te ajute.
Telefon: 0770 170 868
Email: [email protected]
Testimoniale
Întrebări frecvente
Certificat de calificare profesionala pentru programele de calificare sau recalificare.
Certificat de absolvire pentru programele de initiere, perfectionare, specializare, precum si la absolvirea fiecarui modul, in cazul programelor de formare profesionala structurate pe module.
Diplomele Harrison Consulting & Management se numesc certificate de participare si sunt eliberate cursantilor care participa la aceste programe de formare sub semnatura si stampila proprie a societatii. In cazul functionarilor publici, aceste certificate sunt eliberate in temeiul art. 5 lit. a din HG nr. 1066/2008.
In cazul anularii unei rezervari de cazare, notificarea se va transmite cu minim 20 de zile inainte.
Vei fi contactat in timp util si informat cu privire la noua data stabilita pentru derularea unui curs similar.