Indiferent că joci rolul unui Ofertant sau a unei Autorități Contractante, te invităm la un curs care te va ajuta să îți dezvolți capacitățile necesare pentru a gestiona activitățile specifice în functie de etapa în care te afli cu achiziția. Pentru că vei participa la un program de specializare autorizat de Autoritatea Națională de Calificări, vei obține un certificat profesional recunoscut de Ministerul Muncii și Ministerul Educației - diploma de Expert Achiziții Publice (studii superioare finalizate necesare).
După cele 38 de ore de curs intensiv, vei putea să:
- Analizezi legislația specifică;
- Acorzi consultanță de specialitate;
- Planifici achiziţii publice;
- Derulezi proceduri de atribuire;
- Finalizezi proceduri de atribuire.
Agenda de curs va cuprinde:
- Legislaţia naţională în materia achizițiilor publice;
- Principiile și planificarea achiziţiilor publice, alegerea procedurilor de atribuire și întocmirea PAAP-ului;
- Dezvoltarea abilităţilor de completare corectă a documentaţiilor de atribuire;
- Criteriile de calificare şi selecţie, documentele care urmează să fie prezentate de ofertant/candidat pentru îndeplinirea cerinţelor respective;
- Cerinţe privind garanţia de participare şi cea de bună execuţie; Cerinţe referitoare la modul de prezentare şi de depunere a ofertei, precum şi perioada de valabilitate a acesteia;
- Noţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii financiare;
- Componența şi structura caietului de sarcini; Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului;
- Aplicarea corectă a criteriilor de calificare/selecţie şi/sau atribuire stabilite pentru evaluarea ofertelor;
- Reguli de depunere şi prezentare a ofertelor; Evaluarea corectă a propunerilor tehnice şi financiare;
- Cazuri de anulare privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică;
- Structura dosarului de achiziţie, cu toate documentele impuse de legislaţia aplicabilă;
- Prezentarea modalităţilor de soluţionare a contestaţiilor.
Orele de curs vor integra sesiuni de întrebări și răspunsuri, facilitând astfel rezolvarea practică a spețelor participanților.
Descarcă prezentarea pentru mai multe detalii despre beneficiile reale și structura cursului iar pentru înscriere completează și trimite-ne formularul standard.
Curs: Expert Achiziții Publice
Perioada:
Locație: Târgoviște
Acreditare: ANC
Preț: 1100,00 RON, la care se adauga TVA
Testimoniale
Întrebări frecvente
Certificat de calificare profesionala pentru programele de calificare sau recalificare.
Certificat de absolvire pentru programele de initiere, perfectionare, specializare, precum si la absolvirea fiecarui modul, in cazul programelor de formare profesionala structurate pe module.
Diplomele Harrison Consulting & Management se numesc certificate de participare si sunt eliberate cursantilor care participa la aceste programe de formare sub semnatura si stampila proprie a societatii. In cazul functionarilor publici, aceste certificate sunt eliberate in temeiul art. 5 lit. a din HG nr. 1066/2008.
In cazul anularii unei rezervari de cazare, notificarea se va transmite cu minim 20 de zile inainte.
Vei fi contactat in timp util si informat cu privire la noua data stabilita pentru derularea unui curs similar.