Managementul Incidentelor de Integritate

20.03.2023 - 20.03.2023 (1 zile)

Înscrie-te

 

Cursul practic Managementul Incidentelor de Integritate are o structură simplă și coerentă, ușor de înțeles și de parcurs. Vei avea ocazia să afli de la un specialist în domeniu, particularități în activitatea de evaluare ex-post a incidentelor de integritate, precum și bune practici în analiza informațiilor relevante şi propunerea măsurilor de prevenire şi control. În  plus, ai prilejul de a interacționa cu ceilalți cursanți și astfel, vei putea învăța și din experiențele sau dificultățile pe care aceștia le-au întâmpinat.

 

CUI SE ADRESEAZĂ ACEST CURS?

Programa cursului este adaptată atât nevoilor instituțiilor publice, cât și celor subordonate/coordonate/sub autoritatea.

 

CE BENEFICII VEI OBTINE IN URMA CURSULUI  ?

  • Cunoașterea legislației în domeniul evaluării incidentelor de integritate.
  • Tehnici aplicate de evaluare ex-post a incidentelor de integritate.
  • Bune practici în activitatea de propunere a măsurilor de prevenire și/sau control.
  • Respectarea termenului legal de raportare a evaluării incidentelor de integritate.

 

AGENDA CURSULUI

  • LEGISLAȚIA APLICABILĂ în domeniul evaluării ex-post a incidentelor de integritate.
  • METODOLOGIA de evaluare a incidentelor de integritate, cu:
  • Etape în evaluarea incidentelor de integritate;
  • Desemnarea responsabilului;
  • Obținerea de informații privind incidentul de integritate;
  • Conținutul analizei incidentelor de integritate;
  • Verificarea implementării recomandărilor;
  • Raportarea către Secretariatul tehnic al Strategiei naționale anticorupție;
  • Valorificarea informațiilor în procesul de evaluare a riscurilor de corupție.
  • Tipuri de eveniment care constituie incidentul de integritate.
  • Tehnici aplicate de menținere sub control a vulnerabilităților identificate.
  • Bune practici în activitatea de propunere a măsurilor de prevenire şi/sau control.
  • Format de RAPORT ANUAL DE EVALUARE A INCIDENTELOR DE INTEGRITATE.

 

DURATA CURSULUI: 6 ore

INTERVAL ORAR: 9:00 - 15:30 

 

COST: 500 lei

Taxa de participare include materialele de curs și certificatul de absolvire.

 

Curs: Managementul Incidentelor de Integritate

Perioada: 20.03.2023 - 20.03.2023

Locație: Online - Transmisie Live din Studioul Harrison - ONLINE

Acreditare: Harrison

Preț: 500,00 RON, la care se adauga TVA

Lector - Oana Marilena Manta

Cu o experiență profesională de peste 12 ani atât în sectorul privat, cât și în cel public, Marilena Manta face parte de aproximativ 2 ani din echipa Harrison Consulting.

Absolventă a Facultății de Litere, Facultății de Finanțe Bănci-Contabilitate, Master Gestiune și Audit Financiar și a Facultății de Științe Juridice și Administrative – Drept, a lucrat cu precădere în mediul public, unde a participat activ la documentarea și implementarea sistemelor de management al calității, la implementarea și monitorizarea sistemului de reguli, procese și cele mai bune practici de guvernanță corporativă, la implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial, precum și la auditarea internă a entității. Totodată, se dedică, în mod curent, instruirii cursanților în domenii precum: audit intern, etică și integritate, control financiar preventiv, regimul incompatibilităților și conflictului de interese, precum și asistență socială.

Cunoștințele pentru activitățile desfășurate au cunoscut o îmbunătățire continuă și au fost completate de numeroase cursuri de formare profesională, fiind certificată de Institutul Național de Control Intern și de Autoritatea Națională Calificări pentru modulul de Contabil, Controlor Financiar, Auditor Intern și Manager. În cadrul Harrison Consulting, Marilena Manta îmbină eficient cunoștințele teoretice cu elementele practice, păstrând caracteristica de bază, respectiv aplicabilitatea în cadrul funcției de consultant în management.

Completați formularul de mai jos și veți fi contactat in cel mai scurt timp

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
+
Adaugă participant
+
Adaugă participant
-
Elimină participant
Total
500 RON
Prețul nu include TVA

Testimoniale

"Prezentare foarte clară și bine sistematizată. Foarte folositor începătorilor din domeniul achizițiilor, oferind totodată și subtilități folositoare celor avansați. Vă mulțumesc!"

Mihaela P., administrator

"Informațiile furnizate au fost interesante. În calitate de auditor financiar pentru proiecte nerambursabile din fonduri europene sau alte fonduri m-am confruntat cu o diversitate de achiziții publice privind produse, servicii sau lucrări."

Mihai M., auditor financiar

"Acest curs mi-a dat încredere că pot răspunde de această comisie la nivel de unitate. Am primit informația necesară într-un mod perceptibil unei persoane nefamiliarizate cu terminologia de specialitate. Am primit răspunsuri lămuritoare întrebărilor adresate. Felicitări și mulțumesc pentru șansa de a participa la o astfel de prezentare."

Florina B., profesor, jud. Bihor

"Pot sa spun că după cursul Ștefaniei Popa am rămas cu un sentiment de inspirație, cu convingerea că am învățat multe despre obiectivele, riscurile, identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor la nivel de compartiment - contabilitate, dar mai ales cu un alt nivel de cunoaștere a mea și a colegilor din instituția la care lucrez. Noi am participat la webinar toata echipa de SCIM. Vă mulțumim încă o dată, sunteți o sursă de inspirație pentru noi."

Adriana D., administrator financiar liceu, Cluj

"Despre cursul prezentat de Ștefania Popa, la care am participat, pot afirma că este extrem de util. A venit la momentul potrivit, având în vedere faptul că apar tot mai multe modificări în cadrul acestui compartiment și, de aceea, încercăm să ne adaptăm, să putem elabora, revizui, actualiza documentele necesare și optimiza activitățile interne. Pe tot parcursul cursului Ștefania a demonstrat cunoașterea domeniului în care activează, așteptând cu nerăbdare să-i fie puse întrebări la care să răspundă cu cât mai multe detalii. Recomand participarea la cursurile Harrison."

Aneta I., director liceu, Călărași

"Informația cursului este documentată, concisă și la obiect. Apreciez efortul lectorului de a răspunde tuturor întrebărilor adresate de către cursanți."

Simona D., APIA

"Cursurile susținute pe platforma Harrison sunt foarte bine structurate și oferă informațiile necesare celor care lucrează în unitățile de învățământ. După desfășurarea cursului am primit toate materialele prezentate la curs, ceea ce ușurează mult munca. Am participat la două cursuri online pe această platforma și sunt foarte mulțumită."

Dana I., secretar liceu, Cluj

Întrebări frecvente

Diplomele acreditate ANC sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale precum si de catre Ministerul Educatiei Nationale. Ca urmare a absolvirii unui curs acreditat ANC, certificatul eliberat poate fi:
Certificat de calificare profesionala pentru programele de calificare sau recalificare.
Certificat de absolvire pentru programele de initiere, perfectionare, specializare, precum si la absolvirea fiecarui modul, in cazul programelor de formare profesionala structurate pe module.

Diplomele Harrison Consulting & Management se numesc certificate de participare si sunt eliberate cursantilor care participa la aceste programe de formare sub semnatura si stampila proprie a societatii. In cazul functionarilor publici, aceste certificate sunt eliberate in temeiul art. 5 lit. a din HG nr. 1066/2008.
Da, toate programele de formare profesionala se pot achizitiona din catalogul electronic (S.E.A.P).
In functie de numarul participantilor din cadrul aceleiasi institutii si a locurilor disponibilie, ofertele financiare vor fi personalizate.
Pentru anularea participarii si/sau stornarea facturii si a sumei achitate, este necesara transmiterea unei notificari scrise pe adresele [email protected] sau [email protected] cu minim 7 zile inainte de data de inceput a cursului.

In cazul anularii unei rezervari de cazare, notificarea se va transmite cu minim 20 de zile inainte.
Completezi formularul de inscriere de mai sus sau descarci si completezi formularul in format PDF de aici si il transmiti la adresa [email protected]. Formularul tine loc de contract. In baza acestuia se va emite factura fiscala.
Plata se va efectua pe baza facturii fiscale prin transfer bancar in cazul operatorilor economici sau prin Trezorerie in cazul autoritatilor contractante.
Factura va fi stornata si se va returna suma incasata.
Vei fi contactat in timp util si informat cu privire la noua data stabilita pentru derularea unui curs similar.
Taxa de curs asigura toate materialele necesare: suport de curs ( in format tiparit si electronic) , agenda, pix, certificat de participare sau certificat de absolvire in functie de cursul optat.
Vreau sa ma inscriu